Ne-am propus să ne exprimăm subiectiv opinia asupra spațiului public cotidian pe care comunitatea urbană îl percepe sau nu ca pe un spațiu prezent inevitabil în peisajul zilnic. Fiecare dintre noi parcurge acest peisaj conștient sau nu de influența pe care o are asupra propriei stări fizice și mentale. Motivul acestei analize este dorința noastră de a contribui la formarea unei atitudini civice constructive cu privire la spațiul comunitar cotidian.
Acest articol marchează începutul unei serii de comentarii pe o temă destul de frecvent abordată, disputată la nivel disciplinar și instituțional, în care opiniile specialiștilor, ale autorităților și ale oamenilor obișnuiți sunt uneori incoerente, divergente sau chiar contradictorii. Este vorba despre tema “spațiului public urban”.
Prin prisma acestei opinii nu dorim neapărat o abordare științifică, ci mai degrabă o perspectivă comună legată de aspectul estetic și practic al spațiului public, pentru că acesta joacă un rol important pentru fiecare dintre noi, indiferent de natura activităților prin care interacționăm cu el. Unii dintre noi concep spațiile publice ca pe locuri de relaxare, cum ar fi parcurile, în timp ce pentru alții sunt doar fundaluri pe care le privesc indiferenți din mașină sau stând la semafor; fie că ne plac promenadele sau că avem mai puțin timp la dispoziție pentru astfel de activități de relaxare, este esențial ca aceste peisaje urbane să creeze armonie și să mai ridice starea de spirit a locuitorilor unui oraș, deja afectați de stresul cotidian.
Tendința actuală pare să le includă în categoria „spațiului public de calitate” pe cele curate și îngrijite, mobilate cu un număr cuprinzător de bănci și coșuri de gunoi, amenajate cu plante sănătoase și scumpe, populate de oameni simpli care percep frumosul doar prin curățenie și calitatea satisfăcătoare a materialelor folosite. Suntem de acord cu aceste credințe. Problema este, însă, că că spațiul public a ajuns să fie îngrădit și plin de interdicții și să ducă cu gândul la ideea de proprietate.
Odinioară, orice cișmea sau fântână nou înființată devenea aproape imediat un reper de petrecere a timpului în aer liber, deschis locuitorilor urbei. Frumusețea acestor locuri se împletea cu libertatea de acces și bucuria oamenilor de a-și însuși toate beneficiile pe care natura le putea oferi, de la apa rece din belșug și arborii umbroși și roditori care creșteau neîngrădiți la iarba care te invita să calci pe ea.
Însă astăzi ne-am îndepărtat și ne-am înstrăinat de esența vieții, de beneficiile pe care natura le poate aduce chiar și într-un mediu urban al mileniului III. Stresul și apăsarea cotidiană au ca sursă, printre altele, lipsa de armonie vizuală, ambientală și incoerența funcțională a unor spații care ar trebui să fie create tocmai pentru sporirea confortului cotidian.
Să luăm ca exemplu un spațiu care anunță intrarea într-un loc public de interes urban: fântâna de la intrarea în grădina Circului de Stat. Situat pe Șos. Mihai Bravu, între Barbu Vacarescu și Dr. Grozovici, acest spațiu a apărut recent, după moda amplasării fântânilor muzicale dichisite cu lumini colorate și partituri muzicale dintr-un repertoriu îndoielnic. Spunem asta pentru că sunt amestecate compoziții clasice cu fragmente muzicale din repertoriul popular românesc, care nu se potrivesc nicidecum cu locul respectiv.
Însă așa cum orice spațiu care se respectă ține cont de istoria locului, și această dotare ar fi trebuit supusă unei analize. În această fericită situație ar fi beneficiat în mod unic de analiza creatorului parcului în persoană, Arh. Valentin Donose, încă în viață, spre deosebire de creatorii altor spații publice care nu mai sunt aici să-și spună cuvântul.
Nu numai că nu s-a folosit acest privilegiu, în care însuși creatorul parcului ar fi putut să-și exprime opinia în legătură cu introducerea acestei noi funcțiuni, asupra aspectului estetic și încadrarea armonioasă în contextul deja existent al parcului, dar nu a fost supus nici măcar analizei opiniei publice așa cum s-ar întâmpla în orice comunitate care este respectată de către aleșii ei.
Fântâna și spațiul aferent ei au apărut la intrarea în grădina Circului de Stat, numită în mentalul colectiv ca Parcul Circului, fără ca Arh. Valentin Donose să fi fost consultat de proiectanți. Inițial, era înconjurată de o mică zonă de odihnă cu băncuțe pe toate cele patru laturi, locuri de odihnă și relaxare, din care puteai privi jocurile de apă antrenate de ritmul muzicii. Acum, a apărut o împrejmuire agresivă, brutală și lipsită de sens care separă privitorul exact de obiectul privit. „Marea îngrădire”, care s-a manifestat cu frenezie în ultimii ani la nivel urban, nu a ținut cont de destinația spațiilor și a elementelor care sunt îngrădite. Înțelegem îngrădirea a unui spațiu comunitar din jurul blocului, deși avem serioase rezerve și în aceste cazuri, însă în niciun caz nu înțelegem îngrădirea spațiilor destinate sporirii confortului ambiental și nici a elementelor care sunt conținute în aceste spații (bazine, fântâni etc.).
Felul în care acționăm la nivelul opiniei publice poate forma o atitudine civică destul de puternică pentru a putea schimba lucrurile care ne afectează. Să nu uităm că orice ne înconjoară pune o amprentă asupra modului nostru de viață. Rezerva pe care ne-am manifestat-o în legătură cu îngrădirea spațiilor comunitare dintre blocuri se referă exact la această influență, care inconștient poate pune o amprentă asupra modului în care percepem spațiul public.
Faptul că spații utilizate ani la rând în comun au devenit acum, prin îngrădire, spații semiprivate, poate accentua simțul proprietății și așa foarte dezvoltat la români. Dacă ar fi înțeleasă într-un spirit altruist, ideea de proprietate nu ar dăuna cu nimic relațiilor intercomunitare. Însă atitudinea generală a comunității este departe de a fi altruistă. Au apărut deja motive în plus de dispute, tensiuni și conflicte pentru folosirea spațiului public, lucru încurajat prin felul în care acesta este gestionat, fără logică și fără viziune pe termen lung.
Vera Dobrescu și Alina Greavu